După
apariţia ipotezei lui Ion Conea în anul 1934, reluată şi argumentată în 1938,
Nicolae Iorga nu l-a contrazis, dovadă că marele istoric a acceptat-o. Totuşi,
există istorici care neagă Posada lovişteană. Dintre ei, menţionăm pe colonelul
Ion Nicolae Mailat, care a scris un articol, unde se referă la o Posadă
menţionată de un act emis în anul 1550 de Mircea Ciobanul, localizând-o la
nord-vest şi nord-est de Rucăr, lângă Polul Dâmboviţei, deci înfruntarea dintre
Carol Robert şi Basarab a avut loc la Posada de pe drumul Rucăr–Bran,
menţionată şi în documentul citat. De asemenea, Paul Ioan Cruceană susţine că
bătălia nu se putea da în Ţara Loviştei din mai multe considerente: în Loviştea
erau stăpâni maghiarii; defileul de la Pripoare este străbătut de Valea
Băiaşului, deci cum vor fi săpat românii şanţuri în albie şi vor fi aşezat aici
acele „indagines”? Ce-i împiedica pe maghiari
să-şi croiască drum prin apă? Afirmaţii că defileul în care ar fi avut loc
lupta măsoară 1735 de metri cu o lărgime care variază între 7 şi 50 de metri cu
înclinaţii atât de mari, încât cu greu pot fi escaladate, „afirmaţii care se
cer discutate pe baza izvoarelor”. Dacă lărgimea defileului variază între 7 şi
50 de metri, ba uneori chiar mai mult, nu vedem unde ar fi acel fund de vale,
acea „corabie strâmtă”. De asemenea, Constantin Rezachevici este adept al
Posadei mehedinţene, Ion Dulamă-Peri, al Posadei dâmboviţene, iar autorii
Vasile Mărculeţ şi Ioan Mărculeţ observă cu privire la regiunea Loviştei,
că „cea mai mare parte din cei circa 35 de kilometri cât măsoară traseul propus
este un drum de coastă, situaţie în care nimic nu ar fi putut opri forţele
maghiare, care puteau fi atacate doar dintr-o singură parte, să se replieze la
baza pantei”.
Săbiile
găsite în regiune, în puncte diferite şi la distanţă mare de defileu, unele
aproape de vârful unui munte, nu puteau rezista mai mult de două secole. Fără
nici o excepţie, ele sunt iatagane turceşti, care au trecut Bosforul după anul
1330, pierdute de resturile armatei lui Alexandru Ipsilanti care, înainte de a
se preda austriecilor, şi-au lichidat aici adversarii şi prizonierii. Depozitul
cu bolovani, situat în Muchia Perişanilor, este în realitate o grămadă de
pietre amplasate într-o groapă al cărei diametru, adâncime, formă şi
particularităţi au fost descrise inutil, cu lux de amănunte, de către
identificator. Considerăm că ar fi fost destul de bizar ca bolovanii să fi fost
strânşi în groapa special săpată la baza masivului. În mod normal aceşti
bolovani trebuiau adunaţi pe marginea superioară a versantului nordic, în
amplasamentul luptătorilor, nu în valea în care urmau să se înghesuiască
adversarii. Toată regiunea este presărată cu asemenea gropi cu bolovani
întrebuinţaţi de localnici la nevoile gospodăreşti. La umbra şi sub presiunea
bolovanilor iarba nu mai creşte, pământul de sub ei se înmoaie, iar bolovanii
se afundă cu timpul până dispar. La Perişani s-au afundat până au ajuns la roca
dură. Deci depozitul nu poate fi admis ca un argument semnificativ, consideră
autorul Ion Dulamă-Peri.
Dr.
Adolf Armbruster precizează că, „nici un izvor săsesc nu aminteşte despre vreo
retragere prin acest ţinut, care, dacă s-ar fi produs, nu ar fi scăpat
cronicarilor ardeleni, îndeosebi saşi”, atât de „atenţi la evenimentele din
ţinutul lor”, cum remarcă Constantin Rezachevici.
Posada de la Perişani – Pripoare (1934)
Primul
cercetător care a propus în anul 1934 localizarea bătăliei din 1330 „undeva pe
la Perişani, în Ţara Loviştei”, a fost Ion Conea, care afirma despre Carol
Robert, că „numai în capătul nordic al pasului Perişani a putut fi zdrobit.
Acolo, deci, la Perişani – Pripoare, trebuie... mutată Posada”. Peste câţiva
ani, autorul revine mai pe larg asupra localizării propuse în 1934, precizând
că drumul este cel pe la Sălătruc şi Perişani”. În anul 1938, autorul scria:
„Locul unde s-a dat marea luptă din 1330 a fost bănuit în diverse puncte
dintr-un foarte larg cadru de spaţiu: din Cerna la Bran. Dar harta, bunul simţ,
şi mai ales autopsia geografică, anulează toate localizările de până azi şi o
precizează pe cea adevărată: Perişani – Pripoare, în Loviştea”.
În
anul 1947, istoricul şi generalul Radu R. Rosetti, recunoscut ca cel mai
important cercetător al istoriei militare a poporului român, considera că locul
unde s-a dat bătălia a fost Perişanii, cărora li s-a zis greşit Posada.
Ipoteza
lui Ion Conea a fost însuşită în anul 1967 şi dezvoltată de medicul
Andrei Pandrea. În urma unor îndelungate cercetări pe teren, a stabilit că
bătălia s-a dat „în defileul dintre Sălătruc şi Titeşti, în punctul Pripoare,
astăzi sat între Perişani şi Poiana”. În concluzie, acesta sugerează că lupta
nu ar trebui să se numească „bătălia de la Posada”, ci „bătălia din Pripoarele
Perişanilor” sau „lupta de la Pripoare”.
La
sfârşitul anului 1970, apare volumul Folclor din Ţara Loviştei (Boişoara),
care cuprinde studiile efectuate în Ţara Loviştei, în iulie 1968, de către un
grup de cercetători de la Institutul de Folclor, condus de folcloristul şi
etnologul Mihai Pop şi foştii săi studenţi: Gheorghe Deaconu şi Ioan St. Lazăr.
În „Cuvânt înainte”, Mihai Pop face
următoarea precizare: „Vestita luptă de la Posada s-a dat în defileul dintre
Perişani și Sălătruc. Aici, deci s-ar fi dat în 1330 prima luptă victorioasă,
consemnată în documente, pentru neatârnarea principatului Muntenia”. În acelaşi
volum, cercetătorul Constantin Mohanu, originar din Bumbuieşti–Boişoara, în
studiul intitulat Folclor şi istorie în Boişoara, afirmă că „adevărata
Posadă este trecătoarea din sud a Loviştei, de lângă Perişani, unde la 1330,
Basarab I l-a învins pe trufaşul rege Carol Robert, pecetluind astfel forma de
sine stătătoare a Munteniei”.
În
legătură cu identificarea locului unde s-a produs lupta, cititorul Andrei P.
Pandrea din Bucureşti, plecând de la cercetările lui Ion Conea, verifică pe
teren şi constată în anul 1971 că drumul loviştean trece prin valea pinului
Băiaşu, cuprinsă între cătunele Pripoare şi Băiaşu. Porţiunea în care crede că
s-a desfăşurat bătălia, „seamănă izbitor cu cel descris în Cronica Pictată de
la Viena”, deci „bătălia de la Posada a avut loc la Perişani”.
În
acelaşi an, concluzia este acceptată de Nicolae Budescu din Curtea de Argeş,
care scrie: „Basarab cu oştenii săi a împânzit culmile Coziei şi ale
Perişanilor. Stâncile şi copacii au început să se rostogolească atunci când
oastea lui Carol Robert a intrat prin Pripoare în defileul râului Băiaşu... Să
scriem deci pe fila istoriei nu Posada, nume ce se dădea tuturor golurilor de
pădure, ci Pripoare”.
Ipoteza
a fost completată cu noi argumente de către profesorul Doru Moţoc care, în anul
1972, scria că: „Suntem de părere că bătălia din 1330 s-a purtat la Perişani –
Pripoare, în Lovişte”. După opiniile sale, „defileul de la Perişani – Pripoare
ar fi singurul care întruneşte condiţiile în limitele coordonatelor geografice
cărora li se circumscriu evenimentele din 1330”.
În
anul 1974, istoricii Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu admit de
asemenea că e „probabil ca lupta să fi avut loc între Sălătruc şi Perişani”.
Tot în acest an, profesorul Costea Marinoiu publică lucrarea Folclor din
Ţara Loviştei. Referindu-se la bătălia din 1330, autorul precizează că: „La
Posada Perişanilor, oştenii lui Basarab aveau să încrusteze cu litere de aur în
istoria patriei unul din marile momente ale poporului nostru în lupta pentru
neatârnare, pentru libertatea naţională”.
În
anul următor, colonelul Florian Tucă, pornind de la aceste considerente,
coroborate şi cu alte dovezi de ordin militar, scrie că: „Am ajuns la concluzia
că cei ce au fixat locul luptei din noiembrie 1330 în această parte de ţară
românească s-au apropiat, se pare, cel mai mult de adevărul istoric”.
Petru
Demetru Popescu scria în 1975, că: „Pripoarele Perişanilor păstrează urme ale
celebrei bătălii, trei castre pe apa Băieşului pe care le va fi folosit şi
Basarab, iar pe pantele de nord din faţa defileului există urmele unei redute
vechi. Au fost săpate şi şanţuri de apărare”, iar „într-un anume loc de
deasupra Pripoarelor Perişanilor, denumită „Ruginoasa”, s-au găsit săbii
ruginite din epoca în discuţie”, deci „toponimia ne ajută în reconstituirea
urmelor bătăliei”. În concluzie, autorul crede că: „Am putea spune astfel că
bătălia de la Posada este bătălia de la Pripoare şi că Posada cea veche a
sfârşit prin a-şi dezvălui chipul cel nou şi adevărat”, opinie susţinută şi în
anul 1989.
Într-o
lucrare apărută în anul 1980, referitoare la bătălia de la Posada, autorii
Nicolae Stoicescu şi Florian Tucă scriu că „undeva pe la Perişani, trebuieşte
căutată şi faimoasa Posadă”. Tot în anul 1980, scriitorul vâlcean Ilie Purcaru
(1933–2008) publică lucrarea Ţara Loviştei, unde, printre altele,
afirmă că: „Aici, lângă Perişani, la vreo doi kilometri de sat, spre cătunul
Perişanilor, loc cu vestigii de castru roman, loc unde, spun istoricii, a fost şi
Posada”; autorul descrie defileul de la Perişani – Pripoare astfel: „Un defileu
cât o strungă... un defileu în miniatură...”. În acest caz, cum ar fi încăput
aici „oastea generală” a regatului maghiar, se întreabă istoricul Constantin
Rezachevici.
Gheorghe
Romanescu scria în anul 1982, referitor la regele Carol Robert, că: „Drumul cel
mai scurt, pe acela din depresiunea Loviştea, care ducea la Câineni şi de acolo
la Sibiu, fiind înfrânt într-un defileu situat, probabil, între actualele
localităţi Sălătruc şi Perişani”.
Profesorul
Dumitru Moţoc localiza Posada tot „în defileul Pripoarelor”, scriind: „Aşadar,
susţinem şi noi că luptele de la Posada au avut loc cu cea mai mare
probabilitate, în zona Perişani – Pripoare şi chiar pe o arie mai extinsă în
Ţara Loviştei, care ea însăşi este ca o „corabie strâmtă” sau ca o „cuşcă” cu o
intrare şi o ieşire”.
În
anul 2006, Marian Pătraşcu scria, că: „În ciuda „oficializării” de către
Academia Română a locului bătăliei din 9–12 noiembrie 1330, în Ţara Loviştei,
la Perişani – Pripoare, acesta continuă să fie disputat printre istorici şi nu
numai”.
De
asemenea, în 2008, Eugen Petrescu, referindu-se la bătălia din 1330,
scrie: „Grosul oştirii maghiare a pornit în mare grabă către Olt, dar la
Posada, pe Valea Băiaşului, în zona Perişani – Pripoarele, a fost aşteptată de
oastea lui Basarab I, unde după luptele date în perioada 9–12 noiembrie 1330,
ungurii sunt zdrobiţi complet”.
Între
2–14 august 2010, în comuna Perişani s-a derulat proiectul naţional de
cercetare istorică „Posada 1330”, etapă în urma căreia se va încerca stabilirea
locului exact în care a avut loc celebra bătălie dintre trupele conduse de
regele maghiar Carol Robert de Anjou şi Basarab I, cneaz al Ţării Româneşti, în
urmă cu 680 de ani. Consiliul Local din Perişani a decis deschiderea unui
şantier arheologic în zona Posada – Pripoare, pentru a căuta printre stânci,
brazi, aluviuni urme ale luptei din acel noiembrie 1330. „Poate se va găsi şi
sigiliul regal al lui Carol Robert de Anjou, cine ştie...”, spune primarul din
Perişani şi nu a greşit. Zeci de săgeţi şi alte resturi de arme au
fost găsite în zona Posadei.
Istoricul Florin Epure, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea, scria tot în anul respectiv un studiu, publicat în „Enciclopedia Judeţului Vâlcea”. Cu privire la bătălia de la Posada, autorul conchide: „Lipsa documentelor care să ateste locul de desfăşurare a bătăliei din 1330, ne îndreptăţeşte să acceptăm cea mai veridică ipoteză, acea care se referă la zona montană din nordul judeţului Vâlcea, mai precis: localitatea Perişani, satul Pripoarele”.
Istoricul Florin Epure, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea, scria tot în anul respectiv un studiu, publicat în „Enciclopedia Judeţului Vâlcea”. Cu privire la bătălia de la Posada, autorul conchide: „Lipsa documentelor care să ateste locul de desfăşurare a bătăliei din 1330, ne îndreptăţeşte să acceptăm cea mai veridică ipoteză, acea care se referă la zona montană din nordul judeţului Vâlcea, mai precis: localitatea Perişani, satul Pripoarele”.
În
anul 2010, s-au efectuat la Perişani săpături arheologice. Printre cei
care au făcut parte din echipă, se numără prof. univ. Petre Gheorghe,
prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale din Craiova, Constantin Ciobotea,
specialist în istoria medievală în cadrul aceleiaşi facultăţi, Mihai Sporiş şi
Costea Marinoiu. Rezultatele l-au determinat pe primarul Ion Sandu
al comunei Perişani să afirme: „Ultimele săpături ne-au arătat clar
că locul bătăliei de la Posada este la Perişani. Dacă mai erau oameni care se îndoiau
de acest lucru, rezultatele obţinute de echipa de arheologi, în ultimele zile,
arată că la Perişani s-a scris o pagină importantă din istoria României şi nu
numai!”.
Preotul
Nicolae Moga, un neobosit cercetător al istoriei zonale, a scris numeroase cărţi
şi articole. Referitor la bătălia de la Posada, afirma în anul 2011, că: „Pe defileul
de la Pripoare – Perişani, oastea condusă de către Basarab I, a înfrânt armata
condusă de Carol Robert de Anjou, obţinând independenţa Ţării Româneşti”.
Tot
în anul respectiv, profesorul Vintilă Purnichi scria: „Confruntarea
decisivă dintre armata munteană condusă de voievodul Basarab I şi oastea ungară
în frunte cu regele Carol Robert de Anjou a rămas o enigmă în ceea ce priveşte
locul desfăşurării. Orice enigmă atrage atenţia specialiştilor şi a amatorilor
dornici de o rezolvare senzaţională. Teoria clasică susţine o amplasare a
locului pe drumul dintre Curtea de Argeş şi Sibiu, undeva în zona localităţii
Perişani”.
În
anul 2014, apar un reportaj al primarului Ion Sandu din Perişani, intitulat: „Dumnezeu a creat o singură Posadă”, din
care reproducem câteva extrase: „Adevărata Posadă este cea de la noi! Acum 684
de ani, sângele strămoşilor s-a vărsat în munţii acestei văi! Demonstrarea şi
susţinerea acestui adevăr istoric a devenit ţelul vieţii mele!”. A invitat la
Perişani specialişti în istoria veche a României, profesori de istorie,
jurnalişti şi militari, mărturisind că: „Le-am pus la dispoziţie totul,
inclusiv un mijloc de transport permanent. I-am rugat să cerceteze dacă acesta
este locul unde s-a dat crâncena bătălie. Au refăcut pe bucăţi drumul până la
Curtea de Argeş, de unde a venit Carol Robert de Anjou, spre Posada. În final,
aceştia au redactat un material cu toate concluziile studiului, din care rezultă
fără niciun dubiu că Posada de la Perişani este cea adevărată!”. Deşi
majoritatea specialiştilor susţineau acest lucru, alţii care doreau să
promoveze o altă locaţie a bătăliei, aveau un argument pe care primarul nu
putea să îl combată: dacă la Perişani este adevărata Posadă, de ce nu s-a găsit
niciun vestigiu istoric, aparţinând bătăliei purtate? O sabie, o zăbală de cal
sau o armură de oştean ungur?”. Iată însă, că: „Inundaţiile devastatoare din
luna iunie au adus la Perişani şi probele istorice: apele au scos la suprafaţă
vârfuri de săgeată şi vârfuri de lance de la armele folosite în bătălie.
Primarul le ţine încuiate în biroul personal, într-un dulap de fier, ca pe o
nepreţuită comoară”.
De
asemenea, Vasile Mărculeţ şi Ioan Mărculeţ, într-un articol publicat în
2014, observau că: „Singurul defileu este cel de la Perişani – Pripoare cu
o lungime de circa 3-3,5 kilometri, lat de circa 4-6 metri, care ar fi permis o
deplasare de front a patru oameni. În contextul acestor realităţii geografice,
armata maghiară de circa 10.000 de oameni s-ar fi întins pe o distanţă de peste
5 kilometri, care ar fi crescut proporţional, dacă efectivul forţelor regale ar
fi fost mai mare. În acest caz, prinderea în totalitatea ei în ambuscadă ar fi
fost imposibilă”.
În
anul 2015, jurnalistul Mircea Pospai scria că: „M-am ocupat de Posada
de mult timp. Şi sunt în situaţia de a putea spune lucruri care să intereseze
şi pe alţii... Şi anume, la Perişani – Pripoare, unde drumul se îngroapă mai în
adâncime, devenind defileu, acolo am susţinut şi susţin şi astăzi că trebuie
situată Posada”.
Profesorul
Dinică Ciobotea relata, în anul 2015, că împreună cu mai mulţi colegi
şi studenţi de la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din
Craiova, conduşi de ing. Nicolae Băbeanu din Poiana Perişani şi de oamenii
locului, aflându-se pe urmele cercetătorilor care lăsaseră importante mărturii
scrise despre zonă şi bătălia din 1330, „am ales probabil singurul loc întru
totul asemănător descrierii Cronicii pictate de la Viena”, „fără să reluăm
citarea documentelor şi a Cronicii pictate, putem afirma că la intrarea în
defileul loviştean, zicem noi, în Posada de la Pripoare”. Aşadar, punerea faţă
în faţă a textelor contemporane despre bătălia din 1330 şi a coordonatelor
geografice de azi ale defileului Loviştei ne determină să credem că singurul
loc al marii confruntări armate, care corespunde mărturiilor vechi şi
geografiei, este Valea Băiaşului, lângă satul Pripoare, loc pe care putem să-l
numim Posada de la Pripoare. Având imaginea acestui loc, desfăşurarea bătăliei
poate fi mai uşor de descris şi de înţeles. Astfel, autorul conchide: „Noi
suntem convinşi că bătălia zisă de la Posada lovişteană, cunoscută şi sub
numele de Pripoarele Perişanilor, nu a avut întinderea presupusă de cei ce au scris
până acum despre ea. Ea s-a desfăşurat numai în defileul (de la Pripoare) lung
de circa 2 kilometri”.
Totuşi,
nu toţi cercetătorii sunt de acord cu localizarea Posadei la Perişani –
Pripoare. Unii dintre ei consideră că trebuie privită cu rezerve, întrucât
există specialişti care, referindu-se la cele două inscripţii de pe cruci,
apreciază că „nu au nicio legătură cu lupta de la Posada, fiind două texte
religioase”.
Invocatele
monumente lapidare, semnalate în apropierea apei Băiaşului şi în curtea bisericii
din Băiaş, consemnate de Doru Moţoc, nu conţin acele inscripţii care „ar
eterniza memoria oştenilor căzuţi în lupta din 9–12 noiembrie 1330; ele au fost
descifrate de Victor Brătulescu prin 1930, fiind identificat ca an al
inscripţionării 1693, opera meşterului Oprea diacul din Titeşti. Renumitul
slavist Constantin Bălan a identificat-o în curtea bisericii Sfântul Dumitru
din Băiaşu, datând-o între anii 1700–1720, cu următorul conţinut: „În numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, hram Dumineca a Tot(o)roru Sf(i)nţil(or),
Pomeneşte, Doamne, robi(i) lui D(u)mn(e)zău, bisereci, vecinica... Anc<...>,
St(a)n, A(n)ca, Ion, Stana, Stăn... Ion ...”.
Mihai
Golescu scria în anul 2013, că: „S-a întâmplat asta la Perişani, în Ţara
Loviştei, ori sub Castro Argias, pe Argeş? Chiar dacă Perişanii sunt mai
aproape de Sibiu, unde „regele abia a scăpat cu câţiva inşi”, ajungând până a
doua zi la amiază, adevărata Posadă nu este în Pripoarele Perişanilor, fiindcă
locul nu corespunde descrierii cronicarilor, ci pe drumul dintre cetatea
Argeşului şi valea râului Argeş”.
De
asemenea, Doru Căpătaru, scria în 2014, că: „Faţă de consemnările şi
motivaţiile privitoare la stabilirea ca loc de desfăşurare a luptei din 9–12
noiembrie 1330 la Posada lovişteană de la Perişani – Pripoare, avem de făcut
însă câteva observaţii, argumentate de conţinutul documentelor existente şi
cercetate”. Astfel, chiar dacă „înfăţişarea fizico-geografică a locului de
desfăşurare a luptei corespunde descrierilor făcute de Cronica pictată”, să nu uităm
că ea nu a fost contemporană evenimentelor, ci mult mai târzie. Şi celelalte
presupuse Posade întruneau aproximativ aceleaşi condiţii. În plus, imaginile
prezentate în Cronică nu sunt nişte copii fidele al terenului – nişte
fotografii – ci doar secvenţe realizate din amintirea unui participant la luptă
(dacă într-adevăr a fost un cronicar la faţa locului). Alegerea unui defileu,
destul de mare pentru ca întreaga oaste maghiară să fie blocată, nu ni se pare
neapărat justificată, ţinând cont că oastea maghiară nu era atât de numeroasă
pe cât o consemnau documentele cancelariei regale, fiind numai o parte, restul
era trimisă, după cum am amintit, în ajutorul regelui Władysław I Łokietek,
socrul lui Carol Robert. Conform consemnărilor lui Ignaz Aureliu Fessler din Gesichte von Hungarn, oastea cu care
pornise Carol Robert la începutul expediţiei din septembrie 1330, fusese grav
afectată de foamete şi molime din cauza strategiei lui Basarab de a pustii
„ţara” – teritoriile pe care le aveau de străbătut oştile maghiare, precum şi
de călătoria într-un teritoriu necunoscut. În plus, însuşi documentul regal din
2 noiembrie 1332 precizează că Basarab „a năvălit plin de duşmănie asupra unei
mici părţi din oastea noastră”, adică a regelui. În aceste condiţii, alegerea
unui „câmp” de desfăşurare prea mare ar fi constituit un dezavantaj pentru
oastea lui Basarab. Argumentul alegerii unui loc în care luptele urmau să se
desfăşoare un timp mai îndelungat, aşa cum s-a şi întâmplat – în intervalul
9–12 noiembrie – a fost impus nu de lungimea defileului-capcană ci de
ziua-lumină. Trebuie să remarcăm că în luna noiembrie, mai ales într-un defileu
muntos şi împădurit, durata zilei-lumină este redusă practic la jumătate faţă
de zilele de vară, ceea ce a contribuit, evident, la creşterea timpului de
desfăşurare a luptei.
Vintilă
Purnichi constată că: „Obsesia identificării Posadei cu orice preţ merge până
la interpretări copilăreşti ale elementelor obişnuite ale mediului natural.
Astfel, în regiunea Perişanilor există mai multe toponime ce fac trimitere la
culoarea roşie, imediat pusă în legătură cu sângele vărsat în valuri sub
lovituri de bolovani, săgeţi şi săbii”, dar „nu se observă simplul fapt al
prezenţei oxizilor de fier, folosiţi de oameni din vremuri imemoriale pentru
obţinerea de vopsea roşie”.
Istoricii
Ştefan Pascu şi Răzvan Teodorescu, referindu-se la ipoteza că: „Posada,
localizată cu cea mai mare probabilitate în zona Perişani – Pripoare din
judeţul Vâlcea, ca loc al marelui eveniment consemnat oficial de către
istoriografia română actuală”, consideră că: „Două aspecte trebuiesc relevate,
după părerea noastră, în legătură cu ceea ce îndeobşte numim „bătălia de la
Posada” şi anume: a) la Posada în perioada 9–12 noiembrie 1330 au existat mai
multe bătălii, nu doar una singură şi, cel mai probabil, în mai multe locuri
strâmte între Sălătruc şi Câineni, nu doar la Perişani – Pripoare; şi b) în
armatele lui Carol Robert de Anjou luptau şi mulţi români transilvăneni. Pentru
susţinerea punctului a), argumentele noastre sunt numărul mare de participanţi
(10.000 de maghiari), perioada destul de lungă în care s-au desfăşurat
evenimentele – patru zile – şi faptul că între Sălătruc şi Câineni sunt mai
multe locuri strâmte în afara celui de la Perişani – Pripoare, aşa-numitele
„posade”. În ceea ce priveşte punctul b), ne sprijinim pe adevărul istoric,
consemnat în lucrări şi documente”, şi citează pe următorii istorici şi
cercetători: Ion Conea, Ion Moga, Ion Şchiopu, Aurelian
Sacerdoţeanu, Ion Gal, Constantin C. Giurescu, Nicolae Iorga, Gheorghe
Popa-Lisseanu.
De
asemenea, Nicolae Manolescu respinge o a treia ipoteză, anume că, lupta s-ar fi
dat în pasul Sălătruc – Perişani din sus de Curtea de Argeş, la locul numit
până astăzi Posada. Aceasta este, incontestabil, ipoteza cea mai plauzibilă.
Teza lui Neagu Djuvara lasă fără răspuns trei lucruri: 1) unde s-a aflat oastea
lui Basarab I în tot acest timp, între cedarea Severinului şi incendierea
Curţii din Argeş; 2) după ce a cedat-o şi pe aceasta din urmă, încotro s-a
îndreptat şi cum a reuşit să-i taie calea lui Carol Robert tocmai pe Cerna,
(ideea lui Iorga e chiar mai firească, dacă acceptăm că e vorba de Câmpulung,
unde Basarab I şi-ar fi reaşezat ulterior scaunul); 3) în ce loc anume pe Cerna
a putut masacra Basarab I o oaste a cărei confruntare o evitase până atunci”.
Arhimandrit Veniamin Micle, Mănăstirea Bistrița, Vâlcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu